Nicolae Ciucă, despre Acordul pentru energie verde: Ne va permite să facem faţă mai bine provocărilor comune care afectează securitatea energetică

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, că Acordul privind energia verde ne va ajuta să facem față mai bine provocărilor care afectează securitatea energetică, provocări, salutând şi progresul în ceea ce priveşte livrarea de gaz azer către România.

”Semnarea acestui document reprezintă o etapă importantă, parte a eforturilor Uniunii Europene de creştere a rolului electricităţii verzi în combaterea efectelor încălzirii globale. Acesta va contribui inclusiv la întărirea rezilienţei sistemelor energetice. Acordul ne va permite, de asemenea, să facem faţă mai bine provocărilor comune care afectează securitatea energetică. Aceste provocări sunt reprezentate de actuala criză energetică exacerbată de războiul neprovocat al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, de efectele pandemiei de COVID-19 asupra economiilor noastre, precum şi de presiunea inflaţiei. Sectorul energetic a fost puternic afectat de turbulenţele de pe pieţele energetice, de preţurile ridicate şi volatile la energie şi de insecuritatea energetică la nivel global”, a declarata premierul Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă a afirmat că niciodată nu a fost mai important decât acum să valorificăm potenţialul existent în scopul dezvoltării comerţului cu energie electrică verde.

”În linia angajamentului asumat la întâlnirea regională a miniştrilor energiei, desfăşurată în luna septembrie la Bucureşti, putem contribui împreună la identificarea soluţiilor necesare pentru consolidarea aprovizionării cu energie a economiilor noastre, precum şi a partenerilor şi prietenilor noştri occidentali, a căror bunăstare este strâns legată de regiunea noastră. Niciodată nu a fost mai important decât acum să valorificăm potenţialul existent în scopul dezvoltării comerţului cu energie electrică verde între Republica Azerbaidjan şi Georgia, pe de o parte, şi Europa, pe de altă parte. Acest lucru este extrem de important cu atât mai mult cu cât România, împreună cu partenerii săi din UE şi de la nivel global, colaborează îndeaproape pentru avansarea contribuţiilor active la înfăptuirea tranziţiei energetice şi climatice, ambiţii consacrate în Acordul de la Paris din 2015 şi în Pactul Verde european. România este pe deplin angajată să transforme în acţiune prevederile Acordului guvernamental. Mulţumim încă o dată tuturor părţilor pentru cooperarea şi perseverenţa cu care au lucrat în a pune bazele Parteneriatului nostru strategic cvadrilateral”, a mai spus Ciucă.

Șeful Executivului a salutat şi progresul în privinţa livrării de gaz azer către România.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare