Nicolae Ciucă: Firmele cu cifra de afaceri de până într-un 1 milion de euro vor fi impozitate cu 16% pe profit

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, la Craiova, că ordonanţa de urgenţă prin care microîntreprinderile cu cifra de afaceri între 500.000 de euro şi 1 milion de euro vor fi impozitate cu 16% pe profit şi nu cu 1% pe venit, cum este acum, va fi adoptată vineri, potrivit Agerpres.

„A fost o propunere susţinută de către ministrul Finanţelor cu scăderea acestor plafoane de la 1 milion de euro la 500.000 euro. Este un calcul realizat de Ministerul Finanţelor şi asigură un cuantum la bugetul de stat estimat la 300 milioane lei, iar argumentul a fost că odată cu această scădere se asigură pentru IMM-uri granturi, să poată beneficia de o compensare şi dezvoltare în proiectele viitoare. Elementele de detalii sunt în transparenţă, iar ordonanţa care va fi adoptată mâine şi vor mai fi discuţii în Guvern şi ajustări”, a declarat joi, la Craiova, premierul Nicolae Ciucă.

Potrivit proiectului de OUG publicat în dezbatere pe site-ul Ministerului de Finanţe, pragul veniturilor până la care o companie poate fi încadrată în categoria microîntreprindere se va reduce anul viitor de la 1 milion de euro, cât este în prezent, la 500.000 de euro, aceasta fiind o condiţie asumată de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, România şi-a asumat o serie de reforme, cum este şi cazul reformei în domeniul fiscal cu privire la revizuirea cadrului fiscal, fiind astfel prevăzută şi măsura privind modificarea prevederilor specifice impozitului pe veniturile microîntreprinderilor în sensul reducerii graduale a ariei de aplicabilitate a acestui regim fiscal. Luând în considerare necesitatea îndeplinirii obiectivelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, propunem reducerea plafonului de aplicare a sistemului de impozitare a veniturilor microîntreprinderilor, de la 1.000.000 euro la 500.000 euro”, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului actului normativ.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare