Nicolae Ciucă: Garantăm stabilitatea coaliţiei şi nu renunţăm la niunul din principiile liberale

Preşedintele PNL; Nicolae Ciucă, a declarat vineri, în faţa liberalilor, la Consiliul Naţional de la Poiana Braşov, că PNL garantează stabilitatea coaliţiei şi nu renunţă la niunul din principiile liberale. Trebuie să demonstrăm că suntem serioşi şi că venim în coaliţie cu politici pentru continuarea investiţiilor, pentru susţinerea antreprenorilor. Trebuie să avem şedinţe cu decizii, lideri cu responsabilităţi clare, a mai spus el, potrivit News.ro.

Preşedintele PNL a afirmat că astăzi se vor alege noi membri ai PNL, secretarul general al partidului, un prim-vicepreşedinte pe strategii politice şi un vicepreşedinte pe domeniul Apărării.

”Alegerile de astăzi sunt importante pentru noi, liberalii, pentru că ne completăm echipa de conducere”, a spus el. Nicolae Ciucă a arătat că, ”pentru a câştiga încrederea electoratului trebuie să se bazeze pe principiul meritocraţiei, pe integritate şi profesionalism.

”Trebuie să avem şedinţe cu decizii, lideri cu responsabilităţi clare şi o resursă umană competentă”, a menţionat preşedintele PNL, afirmând că este un partid orientat spre performanţă, ambiţios, care întreprinde reforme serioase. Preşedintele PNL a mai spus că partidul a preluat guvernarea în momente dificile.

”Trebuie să împlonim dezvoltarea şi modernizarea României”, a spus el, precizând că au făcut faţă provocărilor. ”PNL îşi va asuma iniţiativa în ceea ce priveşte politicile publice şi le va duce în coaliţie. Trebuie să demonstrăm că suntem serioşi şi că venim în coaliţie cu politici pentru continuarea investiţiilor, pentru susţinerea antreprenorilor şi de protejare a locurilor de muncă şi manifestare a grijii pentru toţi cetăţeni. Garantăm stabilitatea coaliţiei şi nu renunţăm la niunul din principiile liberale”, a mai spus el.

El a menţionat că are convingerea că PNL va depăşi orice obstacol din drumul său spre modernizarea României.

”Împreună uniţi înr-o echipă puternică vom reuşi să performăm”, a mai spus Nicolae Ciucă, precizând că ”trebuie să vom uniţi pentru o România stabilă, aşa cum ne-am asumat la Congres”. ”Trebuie să dăm încrederea românilor că împreună vom pune România pe primul loc”, a încheiat preşedintele PNL discursul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare