Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a avut o întâlnire cu Asaf Hajiyev, secretarul general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre. Nicio discuție despre regiunea Mării Negre nu mai poate ocoli războiul din țara vecină, a spus Ciucă.
”Cooperarea economică la Marea Neagră a fost grav afectată de invadarea Ucrainei de către Rusia, iar continuarea colaborării dintre statele riverane trebuie să se deruleze pe aceste noi coordonate geopolitice. Aceasta a fost concluzia întâlnirii pe care am avut-o cu domnul Asaf Hajiyev, secretarul general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre.
Nicio discuție despre regiunea Mării Negre nu mai poate ocoli războiul din țara vecină. România se află într-o situație geografică aparte, fiind țara membră UE și NATO care are graniță, atât terestră, cât și maritimă cu Ucraina. Tocmai de aceea, țara noastră continuă să ofere Ucrainei un ajutor consistent. De la începutul războiului și până acum, peste 22 milioane tone de cereale ucrainene au tranzitat teritoriul românesc în drumul spre țările importatoare.
România apreciază faptul că asigurarea unei perspective europene pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia va consolida cooperarea economică din jurul Mării Negre. Dincolo de aceste aspecte de ordin juridic, este nevoie de îmbunătățirea infrastructurii de transport din statele riverane, pentru a putea crește rapiditatea schimburilor și competitivitatea companiilor din regiune.
Alte subiecte ale discuției cu înaltul oaspete au vizat reușitele acestei adunări parlamentare din ultimii săi 30 de ani de existență și coordonatele activității ei viitoare. Cu această ocazie, secretarul general al Adunării mi-a înmânat medalia de onoare dedicată acestei aniversări, pe care am acceptat-o în numele Senatului României”, a transmis președintele Senatului.