Nicolae Ciucă, întâlnire cu Organizația Femeilor Liberale

Președintele PNL Nicolae Ciucă s-a întâlnit vineri cu femeile din Organizația Femeilor Liberale, reunite într-o ședință a Biroului Politic Național, la Palatul Parlamentului.

„PNL a susținut și va susține în continuare cât mai multe doamne în funcții de primari, de președinți de Consiliu Județean, parlamentari, consilieri locali și județeni, în alte funcții de conducere.  În calitate de președinte, unul dintre obiectivele mele este să promovez cât mai multe doamne și domnișoare în funcții de răspundere în partid.

  • Sunt un ferm susținător al egalității de gen și voi continua să fiu un suporter al protejării și promovării drepturilor femeilor.

 

  • Discriminarea trebuie să dispară din vocabularul unei societăți moderne, deoarece egalitatea dintre femei și bărbați este o condiție de bază într-o țară cu adevărat europeană. 

România a făcut numeroase progrese în această privință, dar este nevoie în continuare să eliminăm prejudecățile privind rolurile pe care femeile și bărbații le au în societate”, a scris Ciucă, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare