Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut o întrevedere cu reprezentanții Last Energy, o companie americană susținută de investitori implicați și în dezvoltarea proiectelor Space X.
Last Energy dezvoltă soluții inovative pentru reactoarele nucleare modulare de mici dimensiuni (20 MWh putere instalată).
În acest sens, în colaborare cu Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN), urmează a fi realizat un proiect demonstrativ pe platforma de la Mioveni, proiect complementar cu investițiile deja anunțate de România în domeniul nuclear.
Din perspectiva efortului comun în cadrul Parteneriatului Strategic România – SUA, premierul Ciucă a arătat că în România există specialiști capabili să ajute la implementarea unui astfel de proiect inovativ, care poate contribui la realizarea obiectivului strategic de atingere a independenței energetice.
La discuțiile cu reprezentații Last Energy au participat ministrul Energiei, Virgil Popescu, și Răzvan Nicolescu, membru în Bordul Institutului European pentru Tehnologie și Inovare.