Nicolae Ciucă, la Bruxelles: Susţin creşterea pensiilor şi a salariilor!

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că atât el, cât şi Partidul Naţional Liberal susţin creşterea pensiilor şi a salariilor, subliniind că pentru a se stabili nivelul acestor măriri trebuie identificat bugetul care poate fi alocat.

„Pentru fiecare dintre ele am spus, de la finele lunii septembrie, că trebuie să avem cifre concrete legate de proiecţia bugetului pe anul 2023 şi să identificăm foarte clar şi transparent pentru toată lumea care e bugetul din care putem să facem măriri de pensii şi salarii. Sunt un susţinător, inclusiv PNL e un susţinător, al creşterii pensiilor şi salariilor. Vedem foarte clar care este evoluţia inflaţiei. Este deja o temere care este prezentată, inclusiv aici în zona euro inflaţia a ajuns la 9,9%, şi nu putem să lăsăm cetăţenii, nu putem să lăsăm pensionarii să resimtă povara a tot ceea ce înseamnă efectele creşterii inflaţiei”, a afirmat Ciucă, la Bruxelles, într-o conferinţă de presă.

 

El a fost întrebat dacă măsurile anunţate pentru anul viitor privind prelungirea plafonării preţurilor la energie şi creşterea salariului minim la 3.000 lei vor rămâne doar la nivel de promisiuni sau au fost făcute nişte calcule privind impactul bugetar şi sustenabilitatea financiară a acestora.

Prim-ministrul a precizat că există o decizie a Comisiei Europene prin care 10% din fondurile de coeziune, pe Cadrul financiar 2014 – 2020, pot fi utilizate pentru a combate sărăcia energetică, a sprijini persoanele vulnerabile, pentru a susţine IMM-urile şi a asigura locuri de muncă.

„Avem nevoie ca, pe baza bugetului şi acestor fonduri care vin de la UE, să facem modificările necesare, să vedem în ce fel putem sprijini bugetul cu aceşti bani şi ce bani ne rămân pentru a putea să ne ducem în creşterea pensiilor cu 15%, dacă se poate cu mai mult de 15%, şi cu salariului minim la 3.000 lei. Este o cifră pe care am discutat-o şi o susţin cu toată puterea mea, dar avem nevoie de concreteţea bugetului pe masă”, a explicat şeful Executivului.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare