Nicolae Ciucă, la Dacia Mioveni: Industria românească are, în momentul de faţă, un cuvânt de spus atât în Europa, cât şi în lume, industria românească are consistenţă şi are viitor

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat joi, după o vizită pe platforma industrială de la Mioveni, că la Uzinele Dacia există perspective de dezvoltare atât pentru următorii zece ani, cât şi pentru perioada care va urma.

„Le mulţumesc tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în această uzină, o uzină cu tradiţie, cu istorie, o uzină care şi-a început activitatea în urmă cu 54 de ani, a făcut istorie şi iată că astăzi putem să declarăm cu optimism că are şi viitor, pentru că din proiectele pe care le-am discutat astăzi rezultă foarte clar că la Uzinele Dacia sunt proiecte noi, există o perspectivă în tot ceea ce înseamnă desfăşurarea activităţii pe următorii zece ani şi dincolo de acest termen”, a declarat Ciucă.

El a subliniat că angajaţii de la Dacia duc numele României în peste 40 de ţări în care sunt exportate autovehiculele produse la Mioveni, ceea ce este un motiv de mândrie.

„Industria românească are, în momentul de faţă, un cuvânt de spus atât în Europa, cât şi în lume, industria românească are consistenţă şi are viitor. Aici, pe această platformă, lucrează 15.000 de oameni angajaţi direct şi există, de asemenea, o colaborare prin care se asigură (…) locuri de muncă pentru alţi 150.000 de oameni”, a mai spus premierul.

Şeful Guvernului a arătat, totodată, că a sesizat capacitatea producătorului auto de a se adapta la noile cerinţe de mediu de la nivelul Uniunii Europene, lucru reflectat atât în intenţia de a produce „energie verde”, cât şi de a lansa noi modele cu emisii reduse.

„Am coborât mai devreme dintr-un automobil care la începutul anului viitor urmează să intre pe linia de producţie şi este un automobil hibrid, este un automobil pe care, cu siguranţă, ni-l dorim să îl găsim cât mai curând în auto-show-uri”, a menţionat Nicolae Ciucă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare