Președintele PNL, Nicolae Ciucă a firmă că la Regionala OFL Oltenia, le-a transmis celor peste 800 de doamne prezente că au un rol esențial în modelarea viitorului României și în sprijinirea familiilor și comunităților.
”Dialogul cu femeile liberale este întotdeauna o sursă incredibilă de energie și idei. La Regionala OFL Oltenia, le-am transmis celor peste 800 de doamne prezente că au un rol esențial în modelarea viitorului României și în sprijinirea familiilor și comunităților. Le-am spus că noi toți, liberalii și bărbați și femei trebuie să ne ghidăm după un singur principiu: Ceea ce spunem să și facem. Tot ceea ce ne angajăm să și îndeplinim, iar atunci când nu am reușit să recunoaștem. Pentru că e nevoie de onestitate pentru a primi încredere.
Aici, în regiune, reprezentantele OFL au arătat că pot: avem femei în roluri de conducere, inclusiv în funcții de primar, parlamentar sau subprefect. Sunt convins că o mai bună reprezentare a doamnelor liberale pe listele electorale de anul viitor – ceea ce PNL și-a asumat – înseamnă politici mai bune pentru toți românii. Într-o societate echilibrată, perspectivele diversificate duc la soluții mai bune, incluzive și la o Românie care prosperă în toate domeniile.
Am mare încredere în implicarea OFL în tot ce ține de bunăstarea comunităților din România, iar cel mai recent proiect al lor care se află în consultare publică este un astfel de exemplu. Organizațiile Femeilor Liberale din întreaga țară au reușit să strângă peste 150.000 de semnături de susținere pentru protejarea copiilor în mediul online. Iar pentru acest lucru o felicit pe președinta OFL, Nicoleta Pauliuc și pe toate doamnele liberale și le urez să ajungă chiar la un milion de semnături!”, a spus Ciucă.