Președintele PNL Nicolae Ciucă, secretarul general al PNL, Lucian Bode, Vasile Blaga, Mircea Hava, Gheorghe Falca și Cristian Bușoi vor fi prezenți vineri la Timișoara, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului, odată cu aderarea la Schengen aerian, investiție de 184 de milioane de lei, bani europeni.
Nicolae Ciucă a vrut să fie prezent la acest eveniment important pentru timișoreni, investiția administrației liberale de la Timiș fiind în linia administrațiilor PNL din toată țara, axate pe atragerea de fonduri pentru proiecte de dezvoltare locală, transmite PNL.
Terminalul de plecări externe al Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” din Timișoara se deschide călătorilor odată cu aderarea țării noastre la spațiul Schengen, pe cale aeriană și maritimă. Noul terminal are o suprafață de 12.000 de metri pătrați, 18 ghişee check-in şi şase porţi de scanare automată a documentelor, iar investiția s-a făcut din fonduri europene, de la bugetul de stat și din veniturile proprii ale aeroportului.
Liderii liberali, la inaugurarea zborurilor fără controale la frontieră, din noile terminale Timișoara și Iași
Noi terminale inaugurate la Timișoara și Iași, odată cu aderarea la Schengen aerian, în prezența liderilor PNL
Dan Motreanu și Rareș Bogdan vor fi prezenți pe Aeroportul Iaşi, care inaugurează un nou terminal pentru toate zborurile către destinaţiile din zona Schengen. Primul zbor, cel inaugural, va fi chiar mâine la ora 13.00.
Noul terminal al Aeroportului Iaşi, o investiţie de aproape 100 milioane de euro, dintre care 85% fonduri europene, are 20 de birouri check-in, 12 sisteme self check-in, 14 porţi de îmbarcare, spaţii pentru activităţi comerciale, spaţii de relaxare, loc de joacă. Iar investiția a cuprins și creșterea capacității la 600 de locuri de parcare. Adminitrația liberală din Iași a atras banii europeni care au făcut posibilă investiția și au mărit capacitatea aeroportului care trece pe locul doi în țară, după Otopeni.
“Începând din 2020, România, prin Ministerul Transporturilor condus de liberalul Lucian Bode, a investit strategic peste 400 de milioane de euro în modernizarea aeroporturilor sale, pregătindu-se pentru creșterea fluxului de călători pe cale aeriană. La nivel județean, administrațiile liberale au jucat un rol esențial în modernizarea infrastructurii aeroporturilor. Consiliile Județene Iași, Cluj, Timiș, Suceava, Bihor au contribuit semnificativ la dezvoltarea aeroporturilor regionale. La Brașov, administrația liberală a reușit să construiască primul aeroport din România din ultimele cinci decenii”, transmite PNL.