Nicolae Ciucă: M-am văzut în această dimineață cu Excelența Sa Evangelia Grammatika, noua ambasadoare a Greciei în România

Președintele Senatululi, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit în această dimineață cu Excelența Sa Evangelia Grammatika, noua ambasadoare a Greciei în România.
”Republica Elenă este unul dintre cei mai importanți parteneri ai noștri din regiune, ambele țări având strânse colaborări atât în cadrul UE, cât și în interiorul Alianței Nord-Atlantice. I-am transmis aprecierea autorităților de la București pentru susținerea pe care țara sa a manifestat-o deschis în favoarea admiterii României în Spațiul Schengen și în OCDE.
În mandatul său, care tocmai a început, cooperarea economică dintre țările noastre se poate extinde. De exemplu, în domeniul energetic și în materie de transporturi există deja un interes spre o mai bună interconectare regională. De asemenea, am reiterat sprijinul comun pentru Ucraina în fața agresiunii ruse, pentru găsirea unei soluționări pașnice a situației din Gaza, dar și pentru extinderea Uniunii Europene în regiune”, spune Ciucă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare