Nicolae Ciucă, mesaj pentru primari: Le spun liberalilor să meargă la oameni și să recunoască cu onestitate ceea ce au reușit și ce nu au reușit să facă

Președintele PNL Nicolae Ciucă a transmis, marți, de la Calafat, un mesaj pentru primari în care spune că edilii „trebuie să aibă o agendă în permanentă deschidere cu omul”.

Principalele declarații ale lui Ciucă:

• daca vreți, putem face un raport între administrațiile liberale și celelalte administrații
• raportul de proiecte din fonduri europene este de 5 la 1
• la nivelul PNL rata de multiplicare a proiectelor este de 5 la 1
• asta înseamnă că avem oameni profesioniști, că știm și că ne pasă de oameni, asta este echipa PNL și asta le voi cere permanent de aici încolo
• din păcate județul Dolj are 120 de mii de hectare care au intrat în procesul de deșertificare iar cand vine vorba de plantare de păduri, am făcut proiecte pornind de la drumul pe care-l făceam când eram copil și treceam prin pădurile de salcâm, nu am mai găsit drumul
• am citit care este pericolul privind deșertificarea, am derulat un proiect începând cu oamenii de la cabinetul senatorial până la primari, dunele de nisip au crescut cu 2- 3 metri, este într-adevăr un pericol
• noi am venit să vă garantăm sprijinul nostru
• le spun liberalilor să meargă la oameni și să recunoască cu onestitate ceea ce au reușit și ce nu au reușit să facă, este important să avem acest dialog onest cu oamenii

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare