Nicolae Ciucă: Nu iau meditaţii, că mă duce capul

Candidatul PNL la funcţia de preşedinte al României, Nicolae Ciucă, îl atacă pe contracandidatul său de la PSD, Marcel Ciolacu. Întrebat, într-o dezbatere electorală, dacă ia meditaţii la economie, Ciucă a răspuns: ”Nu iau meditaţii, că mă duce capul”.

Nicolae Ciucă a explicat, într-o dezbatere electorală de la Antena 3, ce este deflaţia.
”Când avem deflaţie înseamnă că scade cererea, ca atare scade preţul. Cred că una dintre ţările cu deflaţia cea mai pregnantă a fost Japonia. Şi atunci s-a ajuns la concluzia – sper să nu greşesc, dacă greşesc, îmi cer scuze – că populaţia a ajuns la un anumit nivel de interes pentru consum, la o anumită vârstă la care nu a mai consumat produsele respective şi s-a ajuns la această deflaţie, ceea ce a dus la scăderea preţurilor, ceea ce poate să ducă la scădere economică”, a explicat liderul PNL.
Întrebat, în acest context, dacă ia meditaţii la economie, Ciucă a răspuns: ”Nu iau mediaţii, că mă duce capul”.
Afirmaţia a provocat hohote de râs în rândurile susţinătorilor lui Nicolae Ciucă.
”Luaţi declaraţia mea ca una politică, în comparaţie cu Marcel Ciolacu”, a afirmat, ulterior, preşedintele PNL.
Candidatul liberal a spus că banii vin din mediul privat, iar acest lucru trebuie bine înţeles atunci când se iau decizii care privesc economia.
Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a mărturisit că a avut reţineri, de exemplu, în relaţiile externe, unde nu se simţea confortabil şi din cauza limbii, arătând că acum are profesor de engleză, dar şi de economie. ”E lupta fiecăruia cu el, să fie mai bun în fiecare zi”, spunea Ciolacu.
Sursa: News.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare