Nicolae Ciucă: Organizarea Congresului Partidului Popular European la Bucureşti reprezintă un semn de recunoaştere a importanţei pe care o are PNL în interiorul familiei Popularilor Europeni

Organizarea Congresului Partidului Popular European la Bucureşti reprezintă un semn de recunoaştere a importanţei pe care o are PNL în interiorul familiei Popularilor Europeni şi a relevanţei pe care o are România, a declarat, marţi, liderul liberalilor, Nicolae Ciucă, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele PPE, Manfred Weber.

Nicolae Ciucă a avut, la sediul PNL, o întâlnire cu preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, prezent la Bucureşti cu prilejul Congresului PPE care se desfăşoară miercuri şi joi.

„Mă bucur foarte mult că am primit această decizie ca Partidul Popular European să desfăşoare în următoarele trei zile Congresul PPE aici, la Bucureşti. Este un semn de recunoaştere a importanţei pe care PNL o are în interiorul familiei Popularilor Europeni, în familia de centru-dreapta a politicii europene şi, în acelaşi timp, este un semn de recunoaştere a relevanţei pe care România o are pentru tot ceea ce înseamnă solidaritatea, unitatea şi măsurile, deciziile care vor fi luate pentru viitorul Europei”, a punctat Nicolae Ciucă.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare