Nicolae Ciucă: Partidul Național Liberal susține nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru candidatura la un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că Partidul Național Liberal susține nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru candidatura la un nou mandat în fruntea Comisiei Europene.
  • ”Partidul Național Liberal susține nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru candidatura la un nou mandat în fruntea Comisiei Europene. I-am spus asta în discuția pe care am avut-o înainte de începerea congresului PPE. În timpul mandatului său, Comisia a gestionat responsabil și eficient crizele ultimilor ani: pandemia, invazia rusă din Ucraina și criza energetică creată de Moscova.

I-am arătat că prioritatea imediată a României este admiterea deplină a țării noastre în Spațiul Schengen. Pe termen lung, dorim continuarea susținerii pentru fermieri și pentru antreprenorii din mediul rural.

De asemenea, considerăm că politicile ce vizează schimbările climatice trebuie să fie gândite din perspectivă economică, pentru a nu afecta oamenii mai mult decât o face deja încălzirea globală.

În materie de politică externă, apreciem decizia de începere a negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Integrarea celor două state în UE va asigura securitatea economică a regiunii. Războiul declanșat de Rusia este cea mai mare amenințare la adresa Europei, iar Ucraina trebuie sprijinită din toate punctele de vedere, inclusiv prin urgentarea apropierii de UE”, a spus Ciucă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare