Nicolae Ciucă: România susţine deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene

România susţine deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene şi „sunt vizibile” progresele acestor două ţări pe calea reformelor, dar „acest drum nu e deloc uşor”, a transmis joi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la Black Sea and Balkans Security Forum, de la Bucureşti.

„În regiunea Mării Negre, Ucraina luptă pentru democraţie şi libertate, pentru apărarea lumii bazată pe reguli şi a securităţii noastre, a tuturor. Aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la UE face parte dintr-un proces mai larg de transformare a regiunii Mării Negre într-un spaţiu al securităţii militare şi prosperităţii economice. Sunt vizibile progresele acestor două ţări pe calea reformelor, dar acest drum ne e deloc uşor”, a subliniat Ciucă.

El a adăugat că România are expertiză, ştie ce înseamnă un proces de aderare şi mai apoi o integrare profundă în structurile europene şi reducerea decalajelor economice faţă de statele dezvoltate, exprimându-şi încrederea că ambele state „au toate premisele” necesare aderării.

„Eu unul sunt încrezător, pentru că ambele state au toate premisele necesare aderării: voinţă politică puternică, ataşament pentru valorile europene, determinarea de a face reforme, sprijin popular crescut în favoarea integrării în Uniunea Europeană şi numeroase oportunităţi. Şi UE are, la rândul său, de câştigat din integrarea celor două state”, a spus Ciucă.

Ciucă a menţionat că cele două ţări trebuie să lucreze pe câteva direcţii de acţiune clare, în vederea integrării lor în UE.

„Este necesar să se lucreze pe câteva direcţii de acţiune clare, în sprijinul integrării Republicii Moldova şi a Ucrainei. Ucraina nu trebuie doar să se apere, ci să câştige războiul cu Rusia. Sprijinirea celor două state pentru a-şi spori rezilienţa şi pentru lupta împotriva dezinformării ruseşti (…). Eu cred că, dincolo de sprijinul pe care îl primiţi de la partenerii externi, este absolut important să determinaţi sprijinul intern, şi am înţeles temerea dumneavoastră faţă de ceea ce înseamnă propaganda, slăbirea acestor trăiri şi simţăminte faţă de beneficiile pe care poate să le aducă statutul de stat membru al Uniunii Europene. Ca atare, în această direcţie trebuie să se îndrepte toate demersurile noastre şi să continuăm ca, dincolo de deciziile pe care dumneavoastră le luaţi, să existe această coordonare pentru complementarea parcursului fiecăreia dintre ţări (…). Lupta pentru acest obiectiv nu va fi uşoară. Ca atare, dincolo de ceea ce faceţi dumneavoastră, este în continuare nevoie să sprijinim Ucraina pentru efortul de război, să poată să reziste. (…) Să sprijinim Ucraina, Republica Moldova şi celelalte ţări, în procesul de aderare, fiecare pe drumul său”, a conchis Ciucă.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare