Nicolae Ciucă: Salut decizia autorităților ucrainene de a elimina din nomenclatorul oficial invenția numită limba moldovenească

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, salută decizia autorităților ucrainene de a elimina din nomenclatorul oficial invenția numită <<limba moldovenească>>.
  • ”Am spus acest lucru și la forumul <<Rebuilding Ukraine>>, la care am participat astăzi. Aceste demersuri începute în urmă cu un an, la nivel de șefi de stat, le-am continuat ca prim-ministru împreună cu omologul meu Denîs Șmîhal și mă bucur că astăzi avem un rezultat concret.

După un dialog diplomatic aprofundat în 2022 și continuat în 2023, rezolvarea a venit în urmă cu o săptămână, după ce președintele Klaus Iohannis și omologul său ucrainean, Volodîmîr Zelensky, au semnat, la București, o declarație comună prin care au mandatat guvernele celor două țări să ajungă la o soluție, cu respectarea tuturor aspectelor legale”, a spus liderul PNL.

Românii vorbesc limba română și nu trebuie împărtiți în funcție de regiunea în care ”locuiesc. De aceea, gestul Ucrainei este unul firesc, care vine după ce Republica Moldova, în luna martie a acestui an, a înlocuit în Constituția sa <<limba moldovenească>> cu limba română. Aceste decizii reflectă o normalitate democratică. Limba unui popor nu poate fi motiv pentru discriminare sau propagandă. Limba este un element al identității culturale și trebuie protejată pentru viitor.

Am încredere că și restul aspectelor care privesc minoritatea românească din Ucraina vor fi soluționate cât mai rapid posibil.”, a mai spus președintele PNL, președintele Senatului, Nicolae Ionel Ciucă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare