Nicolae Ciucă vrea să mute Guvernul din Palatul Victoria, care ar deveni muzeu; clădirile ministerelor ar ajunge la universităţi

Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a prezentat, alături de primarul Nicuşor Dan, proiectul pentru Bucureşti. Conform acestuia, actuala clădire a Guvernului ar urma să devină muzeu, în timp ce Executivul îşi va desfăşura activitatea într-o altă clădire, scrie dcnews.ro. 

„După prezentarea viziunii pentru România am considerat că este important ca viitorul preşedinte al României să şi asume şi un proiect pentru Bucureşti, un proiect pentru o capitală care să şi recapete identitatea istorică şi să devină una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei. Este un proiect care trebuie asumat pe o perioadă de 10 ani, este un proiect care trebuie să se desfăşoare sub patronajul preşedintelui şi trebuie să fie, de asemenea, asumat de Guvern şi Primăria Capitalei. Am discutat toate aceste elemente cu domnul primar general. (…) Este o viziune care schimbă cu adevărat faţa Bucureştiului şi îi redă şi identitatea istorică, dar şi statutul de capitală europeană”, a spus Ciucă.

Potrivit liberalului, Guvernul, care în prezent are sediul la Palatul Victoria, ar urma să se mute la Casa Ştiinţei de lângă Parlament, acesta reprezentând un proiect la care s-a gândit încă de când era premier. În opinia sa, Piaţa Victoriei poate fi transformată într-o piaţă volantă de weekend şi o zonă în care se pot organiza evenimente, conform Agerpres.

Clădirile ministerelor ajung la universităţi

Totodată, după ce clădirea Guvernului va fi reabilitată, ar urma să fie transformată în muzeu, iar clădirile ministerelor ar putea să fie predate universităţilor, în felul acesta profesorii şi studenţii având suficient spaţiu pentru cercetare ştiinţifică şi activităţi de învăţământ.

Candidatul PNL a arătat că cetăţenii vor putea să aibă acces liber şi în grădinile din curtea Parlamentului, iar sediile ministerelor vor fi mutate la Parlament.

„Vreau să mutăm toate ministerele aici cu Guvernul. Astăzi sunt împrăştiate peste tot în oraş, inclusiv cartierul Justiţiei pentru că vom avea Legislativ, Executiv şi Justiţie – toate în acelaşi loc. Vom face între Parlament şi Guvern o piaţă mare a oamenilor, aşa, o piaţă a democraţiei în care oamenii pot să se plimbe, pot să se adune, pot să dezbată, pot să protesteze. Chiar cred că este momentul să dispară zidurile dintre popor şi aleşi. (…) Avem zidurile de jur împrejurul Parlamentului. Este un proiect pe care ni-l asumăm ca aceste ziduri să dispară şi să se rupă această barieră între cetăţeni şi Parlament, pe de o parte, de cealaltă parte este vorba de deschiderea care se oferă pentru realizarea tuturor acestor obiective, în mod deosebit cel prin care se leagă Parcul Izvor şi se creează Parcul Arsenalului, absolut uşor de făcut şi cât se poate de practic, ca să nu mai vorbim de partea de estetică a tot ceea ce urmează să se realizeze prin acest proiect”, a declarat Ciucă.

În opinia sa, Bucureştiul are nevoie şi de un centru de business, după modelul altor capitale europene.

„Când o să avem un centru de business şi la Bucureşti? Toate capitalele, toate oraşele mari au un City. Pe când unul şi la noi ? ” s-a întrebat Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL a mai spus că viziunea proiectului va trebui asumată şi de următorul Guvern şi preşedinte.

„Subsemnatul, ca viitor preşedinte, îmi asumi patronajul acestui proiect. Este clar că el va trebui asumat de către viitorul Guvern şi primarul general al Capitalei”, a punctat Ciucă.

Potrivit primarului Nicuşor Dan, proiectul prezentat sâmbătă de liderul PNL este unul „foarte coerent şi curajos”.

„Numai cu câteva săptămâni l-am sunat pe domnul Ciucă şi i-am spus că vreau să ne întâlnim pe acel set de 20 de puncte pe care le am propus partidelor şi candidaţilor aleşi. (…) După ce ne-am întâlnit am văzut acest proiect care este unul şi foarte coerent şi foarte curajos. (…) Un program cum este acesta are o mare valoare pentru că el se duce pe mulţi ani şi se duce şi gândeşte grupat nişte funcţiuni care trebuie să fie grupate”, a spus edilul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare