Ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, a susţinut joi o conferinţă de presă, prima în această calitate, prilej cu care le-a mărturisit jurnaliştilor prezenţi că el nu a dorit această funcţie, şi a solicitat public ca niciun cetăţean să mai fie bătut de un jandarm, atât timp cât respectă legea.
- „Funcţia asta de ministru al afacerilor internă este o funcţie politică într-o structură militarizată. Nu se poate un ministru al afacerilor interne să nu colaboreze cu toate structurile, nu se poate. (…) Eu vreau să vă spun referitor la 10 august: 10 august a fost un eveniment nefericit.
Acolo lucrurile au fost combinate. Eu cer ca nici un cetăţean, nici un român să nu mai fie bătut de un jandarm atât timp cât respectă legea. Dar nici un jandarm să nu fie bătut sau jignit de către un cetăţean rău voitor, care încalcă legea. Astea sunt lucruri foarte clare pentru mine. Şi atunci, există în democraţie libertatea de exprimare. Cu toţii ne-o dorim, am vrut democraţie, aşa o să facem. Dar atenţie, trebuie să înţelegem ce modalităţi de lucru, ce sistem să aplicăm la nivelul ordinii publice. Ne place cel din Uniunea Europeană, unde suntem membri cu drepturi depline, aşa cum este Germania, cum este Franţa, cum este peste ocean, în America? Atunci stăm de vorbă şi o să facem aşa cum e acolo”, a afirmat Nicolae Moga.
Nu vreau comandaţii de arme la uşa mea
Moga a povestit apoi cum a fost prima zi ca ministru de Interne, mărturisind că nu a dorit să ocupe această funcţie.
„Ieri, ştiţi, după cum ştiţi, a fost o zi plină. După întâlnirea de la preşedinţie am avut o şedinţă de guvern, iar după şedinţa de guvern am avut circa o oră jumătate, o oră trei sferturi o întâlnire cu şefii de arme. La această întâlnire am încercat să discutăm, să vedem care sunt modalităţile de lucru. (…) De asemenea, am stabilit lucruri care mă deranjează şi pe care nu le accept. Vorbesc de adevăr şi de minciună. La noi, aici, trebuie să se instaleze adevărul, adevărul purul adevăr, pentru că numai aşa putem să luăm măsurile în cunoştinţă de cauză.
Sigur, le-am spus şi faptul că nu doresc ca la uşa mea să vină toţi comandanţii de arme în fiecare dimineaţă. Le-am comunicat că o să mă duc eu la toate structurile Ministerului Afacerilor Interne şi o să analizez cu celeritate toate problemele pe care le au.
Acum, sigur, o să stabilim împreună, pentru respectul faţă de opinia publică, modalitatea noastră de comunicare. Deocamdată nu am avut întâlnire cu secţia de comunicare, cu biroul de comunicare. Vă spun cu sinceritate că trebuie să mă obişnuiesc cu această clădire, să văd, să-i vizitezi pe toţi în birouri, să văd în primul rând aparatul central. Am cerut ieri organigrama, am cerut funcţiile.
Vă spun cu toată răspunderea că nu am vrut să ocup această funcţie, după cum bine ştiţi, dar dacă tot a fost să fie, atunci ne apucăm de treabă serioasă. (…) Eu vă spun cu sinceritate: dacă nu mă impun înseamnă că nu am ce să caut în fruntea acestui minister. Ştiţi că am acceptat cu greu lucrul ăsta”, a spus senatorul PSD.
El a adăugat că Ministerul Afacerilor Interne este unul din pilonii societăţii româneşti.
„Din câte am observat, din câte ştiu din activitatea mea parlamentară, noi avem profesionişti aici. Din câte ştiu, nu toate lucrurile, finanţările sunt pe placul tuturor şi conform necesităţilor. Dar, sigur, nu am toate elementele să vă spun acum. Vă spun că aici trebuie instalată legea. Toată lumea trebuie să respecte legea. (…)
Am stabilit ieri cu comandaţii de arme şi le-am spus aşa: avansează cine performează. Eu, din câte am văzut, avem profesionişti. Ei trebuiesc puşi în valoare. Poate nu au resursele necesare, poate nu au fost mobilizaţi suficient. Deocamdată, eu plec cu dreptul. Dar vă spun cu sinceritate că cine minte, cine nu-şi face datoria nu este prieten cu mine şi nu va fi colaborator”, a avertizat noul ministru.
„Nu sunt profitor, sunt revoluţionar”
Nicolae Moga a subliniat că el nu este un profitor: „Am făcut rost de toate documentele din arhivă, e vorba de acum 30 de ani – eu sunt revoluţionar şi sunt mândru că am participat la revoluţia română ca astăzi dumneavoastră să puteţi să staţi de vorbă cu un ministru al MAI, că pe vremea aia nu se putea – şi atunci am pregătit toate documentele şi sunt revoluţionar din 1992, când a apărut decretul 41, când nu dădea facilităţi, nu se dădeau facilităţi pentru revoluţionari.
Aşa că să nu mă acuze cineva că sunt un profitor, pentru că nu sunt profitor şi eu mă mândresc cu calitatea mea de revoluţionar, aşa cum se mândresc toţi constănţenii care au participat în acele zile fierbinţi la revoluţia română. Acum, nu mă aşteptam să mă laude cineva. Nu mă aştept să mă laude lumea, ba din contră”, a spus el.