Nicolae Robu, primarul Timișoarei, trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a nouă inculpați, printre care și primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, în legătură cu vânzarea frauduloasă și la preturi modice a unui număr de 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al municipiului Timișoara.

Astfel, cei care au fost trimiși în judecată sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (5 inculpați), respectiv în formă simplă (4 inculpați).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, cei nouă funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Timișoara (majoritatea cu funcții de conducere) și-ar fi încălcat atribuțiile legate de aplicarea Legii 112/1995 pentru a vinde, în mod nelegal, 207 de imobile ce aparțin fondului locativ de stat, unor persoane care nu ar fi avut nici un drept să le cumpere, cauzând un prejudiciu de 42.756.719 lei (9.514.392 euro) în dauna statului.
În urma efectuării urmăririi penale, s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz serviciu în legătură cu încheierea unui total de 207 contracte de vânzare-cumpărare, fiecare contract pentru câte unui imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995.

Astfel, în perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, participarea inculpaților la încheierea contractelor presupus nelegale este următoarea, cu precizarea că, în unele situații, ar fi participat mai mulți inculpați la încheierea presupus nelegală a aceluiași contract: Miuț Nicușor-Constantin (199 contracte), Ciuhandu Gheorghe-Coriolan (61 contracte), Cojocari Ioan (61 contracte), Robu Nicolae (2 contracte), Diaconu Dan-Aurel (1 contract), Stoia Traian-Constantin (1 contract), Staia Martin (2 contracte), Vîrlea Simona (1 contract) și Iova Gabriela (1 contract).

  • Prejudiciul total cauzat statului român ca urmare a încheierii nelegale a celor 207 contracte de vânzare-cumpărare ce fac obiectul acțiunii penale este de 42.756.719 lei (9.514.392 euro).

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând în principal restituirea bunurilor imobile în natură și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin revenirea acestora în proprietatea statului și prin anularea actelor juridice produs al infracțiunii.

În subsidiar, în măsura în care repararea prejudiciului în natură nu mai este posibilă, s-a solicitat repararea prejudiciului în cuantum de 42.756.719 (9.514.392 euro).
În vederea recuperării prejudiciului, s-au instituit măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile aparținând inculpaților.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare