Nicuşor Constantinescu – condamnat la opt ani de închisoare cu executare

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare, în dosarul finanţării ilegale a unor fundaţii culturale.

Sentinţa este pronunţată de Tribunalul Constanţa, ca primă instanţă de judecată în acest dosar.Instanţa a mai dispus patru ani şi opt luni de închisoare cu executare a lui Cristian Bogdan Zgabercea, fost director în CJ Constanţa.

Magistraţii au hotărât şi obligarea lui Nicuşor Constatinescu, împreună cu Cristian Zgabercea şi Carmen Florentina Oproiu (Vasile) a unor despăgubiri către Consiliul Judeţean Constanţa însumând aproape 18,4 milioane de lei.

Totodată, Fundaţia Fantasio a fost condamnată la pedeapsa de 7.000 lei amendă penală, iar Fundaţia Thalia a fost condamnată la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală.

În prezent, Nicuşor Constantinescu se află în penitenciar, unde execută o condamnare de 5 ani închisoare primită în dosarul Centrului Militar Zonal Constanţa. El mai are o condamnare de 15 ani în alt dosar, dar care nu este definitivă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare