Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a semnat pentru susţinerea candidaturii liderului liberal Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale, cu ocazia Consiliului Naţional al PNL care are loc duminică, scrie Agerpres.
„PNL este partidul care după ’89 a contribuit la a aduce România acolo unde este azi şi nu într-o democraţie originală, aşa cum şi-ar fi dorit-o Ion Iliescu. Bineînţeles că mai sunt multe de făcut şi România are multe restanţe, dar lucrul ăsta trebuie subliniat şi trebuie să conştientizăm lupta PNL şi a celorlalte forţe de dreapta pentru a face din România o democraţie adevărată. PNL este, de asemenea, un partid al unor primari de mare succes de la care m-am inspirat şi PNL este un partid care în toţi aceşti ani după ’89 a reuşit să adune în rândurile sale specialişti în toate domeniile de care o guvernare are nevoie”, a afirmat Nicuşor Dan.
El a spus că, acum patru ani, a făcut o campanie împreună cu PNL şi au reuşit să pună capăt a 12 ani de guvernare de stânga, a PSD, în Bucureşti.
„Vreau să mulţumesc pentru asta şi să mulţumesc colegilor din Consiliul General, cu care am lucrat foarte bine, câţiva dintre ei sunt în sală, am lucrat foarte bine, au dat dovadă de maturitate, de pragmatism şi, în opinia mea, am dus Bucureştiul pe o direcţie normală de dezvoltare, pentru că, după mulţi ani de festivisme şi spoială, ne-am apucat să punem fundamentele acestui oraş. Am speranţa că o să continuăm în acest mandat, pentru că Bucureştiul are nevoie de o guvernare locală de dreapta, are nevoie să continue investiţiile pe care le-a început şi are nevoie să ducă banii bucureştenilor acolo unde este nevoie de ei”, a adăugat Nicuşor Dan.
Edilul a mai spus că Bucureştiul are nevoie, de asemenea, de o colaborare cu guvernul şi, de aceea, e important ca România să aibă o guvernare de dreapta după alegerile din decembrie.
„Eu sunt optimist că o să avem o guvernare de dreapta, pentru că dreapta înseamnă dezvoltare, dreapta înseamnă un mediu concurenţial, dreapta înseamnă justiţie, înseamnă prosperitate”, a apreciat primarul Capitalei.
„Am avut ocazia să-l cunosc pe domnul preşedinte Ciucă în mai multe chestiuni administrative şi domnul Ciucă are o calitate: când are o problemă, încearcă să o rezolve şi nu să se gândească „Ce ar zice presa despre ce fac eu acum”. Sper să colaborăm în continuare, sper să ne întâlnim după alegeri şi să guvernăm împreună Bucureştiul şi România”, a mai afirmat Nicuşor Dan.