Primarul general Nicuşor Dan a anunţat, joi seară, că a făcut o primă evaluare a instituţiei, afirmând că Primăria Capitalei are 6.000 de litigii și datorii de 3 miliarde de lei.
”Am avut azi o primă zi de evaluare a instituţiei. Aşa cum am spus, primele zile mă voi ocupa de chestiunile urgente şi mă voi asigura că instituţia poate să funcţioneze. (…) Primăria Capitalei are în prezent 6.000 de litigii, ceea ce arată că ceva nu funcţionează”, a declarat primarul general Nicușor Dan.
Nicușor Dan a afirmat că PMB are datorii de 3 miliarde de lei.
”Situaţia financiară este cea de care am vorbit în campania electorală. În linii mari, Primăria Capitalei şi instituţiile din subordine au datorii de 3 miliarde de lei. Nu am pus la această sumă care sunt datoriile companiilor”, a afirmat noul primar.