Nicuşor Dan anunță măsuri care interzic intervenţiile ce mutilează patrimoniul arhitectural

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că a luat toate măsurile necesare ca să nu mai fie permise intervenţii ce mutilează patrimoniul arhitectural al Capitalei, reamintind de imobilul situat pe strada George Georgescu nr. 16, despre care a spus că ” a fost o ruşine urbanistică”.

„Am luat toate măsurile necesare ca să nu mai fie permise intervenţii ce mutilează patrimoniul arhitectural al Capitalei. Imobilul situat pe strada George Georgescu nr. 16, asupra căruia s-a intervenit în anii trecuţi, e doar un exemplu al moştenirii lăsate de fostele administraţii în materie de urbanism şi protejarea patrimoniului”, a anunțat Nicuşor Dan, pe Facebook.

Nicușor Dan a afirmat că „renovarea petrecută în 2011-2012, care a fost o ruşine urbanistică”.

„Prin Direcţia Generală de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, acordăm atenţie sporită procesului de eliberare a autorizaţiilor de construire, bucureştenii având la dispoziţie, pe site-ul instituţiei, toate recomadările cu privire la emiterea acestor acte. Reamintesc proprietarilor care intenţionează să desfăşoare lucrări de reabilitare asupra imobilelor în zonele construite protejate că trebuie sa respecte regulamentele de urbanism specifice acestor zone, precum şi servituţile legate de volumetrie, expresie arhitecturală şi finisaje”, a mai scris primarul general.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare