Nicuşor Dan, apel pentru donarea de sânge: Cei care vor dona în perioada 18-19 iunie vor primi bilete la Untold sau Neversea

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a făcut, marţi, un apel la donarea de sânge. Primarul anunţă, de asemenea, că va ajunge la Bucureşti Caravana mobilă a Campaniei Blood Network, iar cei care vor dona sânge în perioada 18 – 19 iunie vor primi bilete la Untold sau Neversea, anunță News.ro. 

”Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor de Sânge, îndemn bucureştenii care pot s-o facă să doneze sânge, ajutând la însănătoşirea şi salvarea altor oameni! Tot cu acelaşi prilej, vă anunţ că în perioada 18-19 iunie, Caravana mobilă a Campaniei Blood Network ajunge în Bucureşti”, a mai transmis primarul.

Primăria Capitalei, Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi organizatorii Untold şi Neversea invită bucureştenii să doneze sânge la Centrul Mobil de Donare, care va fi amplasat în parcarea din str. Biserica Enei (zona Universitate, fântâna de la Facultatea de Arhitectură).

Centrul va fi deschis între orele 8.00 şi 15.00, iar cei care donează vor primi bilete la festivalurile Untold sau Neversea.

”Reamintesc faptul că Primăria Capitalei a semnat în urmă cu trei luni un protocol pentru doi ani de zile cu Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională, prin care se angajează să promoveze donarea de sânge şi componente sanguine în Bucureşti, inclusiv în instituţiile aflate în subordine”, a mai transmis primarul general.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare