Nicușor Dan: Bucureștiul este una dintre cele mai sigure capitale din lume

Primarul Nicușor Dan spune, la Digi24, că Bucureștiul este una dintre cele mai sigure capitale din lume, iar cazurile de infracționalitate gravă, cum a fost cel al bărbatului care a tăiat femei în timp ce mergea pe trotinetă, sunt izolate și, pe de altă parte, se petrec peste tot în lume. Cu toate acestea, edilul recunoaște că dacă ar reduce iluminatul public, există riscuri la adresa siguranței cetățeanului.

Discuția a intervenit în contextul în care Nicușor Dan a vorbit, duminică seara, la Digi24, despre măsurile de economisire a energiei pe care le-a luat în Primărie și instituțiile subordonate.

El a spus că există o discuție și în ceea ce privește iluminatul public, dar o astfel de decizie ar fi „complicată”. „Evident că poți să oprești iluminatul public, numai că asta e corelat cu siguranța cetățeanului”, a spus Nicușor Dan. Întrebat dacă infracționalitatea a crescut în București în ultimele luni, fiind invocat cazul bărbatului de pe trotinetă care rănit femei cu un bisturiu în plin centrul orașului, el a spus că Bucureștiul este una dintre cele mai sigure capitale din lume.

„Este un lucru care nu este în atribuția noastră, a Primăriei Municipiului București, dar astfel de incidente se petrec peste tot în lume, iar în București sunt izolate”, a dat asigurări primarul general al Capitalei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare