Nicuşor Dan despre hotărârea CMBSU: Am luat act de indicatorii INSP şi am acţionat în consecinţă

Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat, referindu-se la hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) de vineri, conform căreia de luni vor fi relaxate mai multe măsuri restrictive impuse în contextul pandemiei de COVID-19, că acest comitet a luat act de indicatorii INSP şi a acţionat în consecinţă. ‘În acest moment avem o hotărâre de Guvern nr 3/2021 din acea serie de hotărâri de Guvern prin care se prelungeşte starea de alertă şi aici lucrurile sunt extrem de clare – dacă indicele coboară sub 3 sau sub 1,5, noi trebuie să aplicăm nişte măsuri clare, deci nu a fost dezbatere propriu-zisă, noi ca şi Comitet Municipal pentru Situaţii de Urgenţă am luat act de aceşti indicatori care sunt furnizaţi de INSP şi am acţionat în consecinţă, deci a fost o decizie oarecum formală din partea acestui Comitet Municipal’, a spus Nicuşor Dan, după şedinţa CMBSU. El a menţionat că Bucureştiul este într-o situaţie fericită, în contextul în care indicele de incidenţă al COVID-19 a coborât sub 3 la mia de locuitori şi a opinat că meritul aparţine bucureştenilor, care au înţeles în mare majoritate să poarte mască, să păstreze distanţa socială. ‘Este meritul bucureştenilor că am reuşit să ajungem până aici, dar în niciun caz nu trebuie să ne relaxăm, adică trebuie să ne uităm ce se întâmplă în Europa, să vedem ce s-a întâmplat în Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia, Franţa. Suntem în continuare în acest război, nu o să reuşim să ne vaccinăm în ritmul în care am dori şi atunci trebuie să păstrăm aceste măsuri pe care e meritul nostru că am reuşit să le autoimpunem: mască, distanţă socială, spălat pe mâini’, a afirmat Nicuşor Dan. Întrebat de jurnalişti despre faptul că ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, nu ar crede în cifrele comunicate de GCS, Nicuşor Dan a afirmat că în România competenţele sunt împărţite. ‘Trebuie să ne învăţăm în ţara asta să împărţim competenţele. Atâta timp cât în ţara asta există un Comitet Naţional care decide nişte lucruri, atâta timp cât autorităţilor locale li se dau nişte atribuţii, haideţi să le respectam pe acelea! Eu, ca şi autoritate locală, în procesul de prevenire am nişte atribuţii, în contextul vaccinării am nişte atribuţii’, a spus Nicuşor Dan. El a adăugat că în hotărârea CMBSU de vineri se menţionează că măsurile de relaxare dispuse se vor produce cu condiţia ca indicele COVID-19 să rămână sub 3 la mia de locuitori, ceea ce, în opinia primarului general, este foarte probabil.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare