Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marţi că, potrivit proiectului actual al bugetului naţional, în 2022 veniturile reale ale Primăriei Municipiului Bucureşti ar urma să fie înjumătăţite faţă de cele din acest an, potrivit Agerpres.
El a precizat că, în contextul în care suma pentru subvenţii ar urma să crească de la 2 miliarde de lei la 3 miliarde de lei, va rămâne doar un miliard de lei pentru investiţii, instituţii de cultură, spitale, infrastructură sau consolidarea clădirilor cu risc seismic.
„Aşa cum arată proiectul de buget naţional în acest moment, veniturile reale ale Primăriei Municipiului Bucureşti în anul 2022 vor fi la jumătate din veniturile reale ale PMB în 2021, ceea ce va pune Primăria Municipiului Bucureşti în imposibilitate de a asigura serviciile publice pe care le are în atribuţii. Nicio instituţie nu poate să funcţioneze cu un buget la jumătate. În criza din 2010, România a fost constrânsă să reducă salarii în mod semnificativ, având mari probleme, în condiţiile în care a avut o scădere de 10%, nicidecum de 50%, cum, din păcate, se preconizează pentru PMB în 2022”, a explicat primarul, într-o conferinţă de presă, la sediul municipalităţii.