Nicușor Dan: Lucrările la Prelungirea Ghencea avansează

Lucrările la Prelungirea Ghencea avansează, iar tronsonul aflat în execuţie, cel cuprins între str. Braşov şi str. Râul Doamnei, ar urma să fie finalizat în luna octombrie, anunţă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

„Lucrările la Prelungirea Ghencea avansează. Trustul de Clădiri Metropolitane estimează că tronsonul aflat în execuţie, cel cuprins între str. Braşov şi str. Râul Doamnei, va fi finalizat în luna octombrie. În prezent, pe sensul de mers de la str. Braşov către str. Râul Doamnei se execută lucrări de asfaltare a părţii carosabile şi a infrastructurii pentru pistele de biciclete, iar săptămâna viitoare vor fi demarate lucrările de execuţie a trotuarelor”, scrie edilul general, pe Facebook.

De asemenea, se lucrează la infrastructura liniei de tramvai și se fac lucrări de protecție a cablurilor de 110 KV, toate acestea cu asigurarea traficului rutier pe minim o bandă de circulație pe sens.
Au fost finalizate lucrările la rețelele electrice de medie și joasă tensiune, precum și cele de telecomunicații, iar instalația de gaze naturale a fost deviată și relocalizată în totalitate.
În cel mai scurt timp, vor fi finalizate lucrările la sistemul de canalizare și la instalațiile de alimentare cu apă potabilă.
În ceea ce privește următorul tronsonul pe care vom demara lucrările, cel cuprins între str. Râul Doamnei – str. Valea Oltului, așteptăm intabularea pentru imobilele expropriate pentru a putea începe demolările.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare