Municipalitatea va reconfigura şi moderniza intersecţia Piaţa Libertăţii şi pe cea dintre şoselele Colentina, Fundeni, Andronache şi strada Gherghiţei pentru a elimina aglomeraţia şi blocajele de trafic din aceste zone, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
El a precizat, vineri, pe Facebook, că a fost publicat pe SEAP caietul de sarcini pentru a achiziţiona serviciile de elaborare DALI (documentaţii de avizare a lucrărilor de intervenţii) şi că termenul limită de depunere a ofertelor este 24 august.
„Cele două intersecţii pe care le vom reconfigura sunt importante pentru fluidizarea traficului în zone aglomerate din Bucureşti. De exemplu, în prima intersecţie se întâlnesc patru artere foarte aglomerate: şos. Colentina, şos. Fundeni, şos. Andronache (care face legătura între Centura Bucureşti şi cartierul Colentina) şi str. Gherghiţei (care face legătura între Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti şi şos. Colentina). De aceea, am decis contractarea de servicii de elaborare a documentaţiei tehnico-economice faza DALI, aceste documentaţii urmând să stea la baza întocmirii ulterioare a proiectului tehnic pentru execuţia lucrărilor”, a adăugat Nicuşor Dan.
Sursa: AGERPRES