Nicuşor Dan: Podul Basarab nu a avut recepţia terminată la finalizarea lucrărilor

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că Podul Basarab nu a avut recepţia terminată la finalizarea lucrărilor, iar reparaţiile trebuie făcute acum de municipalitate, nu se mai poate beneficia de garanţie, potrivit News.ro. 

Nicuşor Dan a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Primăria nu poate obliga constructorul să facă lucrări de mentenanţă pentru că nu a fost finalizată recepţia lucrărilor.
„În ceea ce priveşte podul Basarab, aici este din nou o problemă structurală. Podul Basarab, ca multe alte obiective de investiţii, nu a avut recepţia terminată la terminarea lucrărilor şi din cauza asta Primăria nu a putut să se ducă să oblige constructorul să facă acele lucrări de mentenanţă care erau obligatorii prin contract. Încercăm să remediem, în sensul ca pe tot ce înseamnă obiectiv de investiţie vechi să finalizăm recepţia. Acolo, la podul Basarab, pentru că a trecut atâta timp, lucrările de reparaţii trebuie să le facem noi, nu se mai pune problema să beneficiem de garanţie”, a afirmat Nicuşor Dan.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare