Oraşul Seul, capitala Coreii de Sud, a fost acoperit miercuri de un strat de zăpadă, înregistrând cele mai abundente ninsori din istoria măsurătorilor sale, care au început în urmă cu peste un secol, a anunţat Agenţia meteorologică din această ţară, citată de AFP, citată de Agerpres.
Administraţia meteorologică a Coreii de Sud a relatat că un strat de zăpadă cu grosimea de 16,5 centimetri s-a depus până miercuri la ora locală 07:00 (22:00 GMT, marţi), doborând precedentul record de 12,4 centimetri, care fusese stabilit pe 28 noiembrie 1972.
O alertă de ninsori abundente a fost emisă pentru miercuri după-amiază, care îi îndeamnă pe localnici „să evite să conducă vehicule şi să nu participe la activităţi în aer liber”, precum şi „să rămână vigilenţi în faţa riscului de copaci prăbuşiţi” din cauza căderilor abundente de zăpadă.
Aceste alerte sunt publicate atunci când zăpada se acumulează într-un strat de peste 20 de centimetri în mai puţin de 24 de ore.
Mari cantităţi de zăpadă au căzut în întreaga ţară şi au avut loc mai multe accidente rutiere, după ce o serie de automobile au patinat pe drumuri acoperite de gheaţă, însă nu a fost raportată nicio persoană rănită.
Copaci prăbuşiţi pe sol au provocat întreruperi ale alimentării cu electricitate, care a afectat peste 150 de locuinţe din regiunea Seul în cursul acestei dimineţi.
Mai multe drumuri au fost blocate pentru operaţiuni de mentenanţă, provocând ambuteiaje mari, iar 22 de curse aeriene interne au fost anulate, în timp ce multe altele au suferit întârzieri, potrivit Ministerului Transporturilor din această ţară.
Acestea nu sunt doar primele ninsori din noul sezon rece, ci şi cele mai abundente înregistrate pentru luna noiembrie de când Agenţia meteorologică din Coreea de Sud a înfiinţat posturi de observare în toată ţara în 1907.
sursa – AGERPRES