China a adoptat noi măsuri pentru a întări disciplina în rândul înaltei ierarhii militare, o nouă iniţiativă a preşedintelui Xi Jinping care luptă de multă vreme cu corupţia în cadrul armatei, informează miercuri media de stat, relatează AFP, citată de Agerpres.
Comisia militară centrală (CMC) – prezidată de Xi Jinping – a publicat noile măsuri destinate „să stabilească reguli de fier pentru o educaţie strictă, o gestionare strictă şi o supervizare strictă” a cadrelor militare de rang înalt, a explicat canalul oficial CCTV.
Ampla campanie anticorupţie a şefului statului a decimat rândurile celor mai înalţi gradaţi ai armatei. Aceasta a dus la căderea a doi miniştri ai apărării în ultimii trei ani şi a redus CMC, altădată formată din şapte membri – principalul organism militar al Chinei – la preşedinte şi la un singur alt general.
Amploarea epurării îi determină pe analişti să-şi pună întrebări asupra capacităţii forţelor armate chineze de a lupta eficient, notează AFP.
Măsurile în chestiune, care cuprind 26 de articole, trebuie „să întărească supervizarea şi gestionarea conducătorilor cheie” în exercitarea funcţiei lor, precum şi „în toate aspectele muncii şi vieţii de toate zilele”, a precizat CCTV.
Detaliile reglementării nu au fost publicate, dar aceasta urmau să fixeze „reguli explicite” pentru gestionarea cadrelor militare de către Partidul comunist şi pentru selecţia personalului, educaţia politică şi „rectificarea ideologică”, potrivit CCTV.
Regulile „pun accentul pe aplicarea riguroasă a disciplinei pentru a trezi spiritele” pentru ca „principalii responsabili să dea exemplu”, precizează sursa citată.
Ele trebuie „să promoveze fibra morală revoluţionară în corpul ofiţerilor superiori” şi „să facă să progreseze modernizarea apărării naţionale”, a adăugat televiziunea de stat.
China şi-a modernizat considerabil armata în ultimii ani. Beijingul dispune de a al doilea buget de apărare din lume, chiar dacă rămâne mult în urma celui al SUA.
Pe 7 mai, doi foşti miniştri ai apărării între 2018 şi 2023, Wei Fenghe şi Li Shangfu, au fost condamnaţi la pedeapsa cu moartea cu suspendare pentru primire şi dare de mită.
În ianuarie, Ministerul chinez al Apărării a anunţat că îl anchetează pe generalul cel mai puternic al ţării, Zhang Youxia, care făcea şi el parte din CMC.
sursa – AGERPRES



