Noi sancţiuni europene împotriva Gardienilor Revoluţiei din Iran

Uniunea Europeană şi-a întărit luni sancţiunile împotriva Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, din cauza reprimării manifestaţiilor declanşate de moartea tinerei Mahsa Amini, potrivit AFP, transmite Agerpres.

Miniştrii de Externe din UE au înscris pe lista lor neagră IRCG Cooperative Foundation, organismul însărcinat cu investiţii din cadrul Gardienilor Revoluţiei.

Sancţiunea permite îngheţarea activelor deţinute de fundaţie în UE şi interzicerea oricărei finanţări.

UE a sancţionat de asemenea ‘Student Basij Organisation (SBO)’, ramura organizaţiei Bassij acuzată că desfăşoară o represiune violentă în campusurile universitare.

Trei militari şi un magistrat, procurorul de Sirjan, Moshen Nikvarz, considerat responsabil de mai multe arestări ale unor avocaţi şi condamnări la moarte, au fost interzişi în UE.

Este a opta serie de sancţiuni ţintite împotriva Iranului decisă de Cei 27 de la moartea la 16 septembrie a tinerei Mahsa Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani, decedată după arestarea sa de către poliţia moravurilor pentru încălcarea codului vestimentar.

Măsurile restrictive europene se vor aplica de acum unui număr de 217 persoane şi 37 de entităţi din Iran.

Creaţi în 1979 după victoria revoluţiei împotriva puterii şahului, Gardienii dispun de forţe terestre, navale şi aeriene, cu efective evaluate la peste 120.000 de soldaţi.

Gardienii supervizează Bassij (Corpul voluntari islamişti), care a fost desfăşurat împotriva manifestaţiilor declanşate de moartea tinerei Mahsa Amini.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare