O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat duminică o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Iaşi – Munchen, pentru transportul, în regim de urgenţă, a unui pacient care a suferit arsuri.
Echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD şi Ministerului Apărării Naţionale, a precizat un comunicat de presă al MapN.
Misiunea a fost aprobată de ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian astăzi, în jurul orei 10,00.