9 persoane au fost reținute pentru infracţiuni de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj, uz de armă fără drept, favorizarea făptuitorului şi distrugerea de probe, a anunțat Poliția Bistrița Năsăud.
Potrivit sursei citate, suspecţii ar fi introdus ilegal în ţară arme şi ar fi participat la partide de vânătoare ilegale organizate în ultimii cinci ani.
Poliţiştii din Bistriţa Năsăud au făcut, sâmbătă, 15 percheziţii domiciliare, în localităţile Perişor, Negrileşti, Reteag, Dobric, Dobricel şi Agrieş într-un dosar care vizează infracţiuni de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, braconaj, uz de armă fără drept, favorizarea făptuitorului şi distrugerea de probe.
Zece persoane, cu vârste între 24 şi 56 de ani, au fost audiate, sâmbătă, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, iar după audieri, faţă de nouă dintre acestea poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore.
„Din cercetările efectuate a reieşit că, începând cu anul 2017 şi până în prezent, persoanele vizate ar fi introdus ilegal, pe teritoriul României, 3 arme şi ar fi desfăşurat acţiuni de braconaj cu arme deţinute legal şi ilegal.
În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit şi indisponibilizat 13 arme, dintre care trei aflate în circuitul ilegal şi 123 de cartuşe pentru arme letale, deţinute ilegal. De asemenea, au mai fost descoperite şi ridicate o capcană pentru animale, o cameră video de vânătoare, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte pentru armă, 29 de trofee, telefoane mobile şi înscrisuri cu valoare probatorie.
Persoanele reţinute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.