Numărul accidentelor grave de circulație cu trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în 4 ani

Numărul accidentelor grave de circulaţie în care au fost implicaţi conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii patru ani, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Majoritatea acestor accidente s-au produs din vina conducătorilor de trotinete, potrivit datelor poliției, potrivit Știrile TVR. 

Datele relevă faptul că 13 persoane și-au pierdut viața în urma accidentelor în care au fost implicate și trotinetele electrice, 200 de persoane au fost grav rănite, iar 12 au fost rănite ușor.

Majoritatea acestor accidente s-au produs din vina conducătorilor de trotinete, principala cauză fiind abaterile săvârșite în trafic, precum neadaptarea vitezei la condițiile de drum, neacordarea priorității vehiculelor, neasigurarea la schimbarea direcției de mers și circulația pe sens opus.

Se poate ca numărul total al accidentelor rutiere în care sunt implicați conducătorii de trotinete electrice să fie mult mai mare, deoarece singurele evenimente incluse în statistică sunt cele care s-au soldat cu victime, nu și cu pagube materiale.

Recent, Primaria Municipiului București a lansat în dezbatere publică un regulament privind condițiile de utilizare a trotinetelor electrice închiriate in regim self-service prin intermediul platformelor online.

Regulamentul, dacă va fi adoptat, va reglementa exclusiv regimul de folosință al trotinetelor închiriate, nu și al trotinetelor electrice personale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare