Numărul de beneficiari de pensii de serviciu a fost, în ianuarie 2023, de 9.680 persoane

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu a fost, în ianuarie 2023, de 9.680 (minus 270 faţă de luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 4.468, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 20.207 de lei, din care 18.820 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.079 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna ianuarie un număr de 787 persoane. Pensia medie era de 5.767 de lei, din care 2.839 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 746 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.906 de lei (2.556 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.394 de pensionari, iar pensia medie se ridică la 11.355 de lei, din care 7.538 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 573 de persoane, media fiind de 8.441 de lei, din care 3.397 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.712 de pensionari, pensia medie fiind de 4.901 de lei, din care 2.507 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a supus la finele anului trecut spre aprobare în Guvern proiectul de Lege privind pensiile de serviciu, acesta urmând să fie supus aprobării în Parlament odată cu începerea dezbaterilor, de la 1 februarie 2023.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare