Numărul lucrătorilor veniți din România în Elveția a crescut în 2019 – o rată de creștere cu 132,8 %

Publicația 20 Minuten informează că numărul lucrătorilor din România veniți în Elveția a crescut în ultimul an pe fondul liberalizării pieței elvețiene a muncii. În funcție de interesele politice, diverși reprezentanți ai partidelor elvețiene se situează pe poziții diferite pe tema șomajului în rândul lucrătorilor proveniți din statele membre UE.

  • Articolul din 20 Minuten menționează că imigrația din România a crescut în anul 2019, cu 3.176 persoane.

Pentru România, aceasta reprezintă o rată de creștere cu 132,8 % față de rata de majorare a imigrației din anul 2018.

Conform statisticilor oferite de Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice SECO (ministerul elvețian al economiei), numărul cetățenilor români înregistrați ca șomeri în Elveția a crescut de la 6 % în anul 2015, la 8,5 % la sfârșitul anului 2018.

În anul 2019 statisticile au înregistrat un mic declin al ratei șomajului în cazul lucrătorilor din cele două state România și Bulgaria, până la 9,9 % respectiv 7,1 % în cazul cetățenilor români.

Scăderea procentelor în anul 2019 s-a datorat, potrivit SECO, eliminării contingentelor de acces pe piața muncii pentru cele două țări.

Articolul din 20 Minuten menționează că în ciuda scăderilor înregistrate, șomajul în rândul cetățenilor români și bulgari rămâne relativ ridicat, în condițiile în care rata acestuia în ansamblul Elveției a fost de 2,5 % în luna decembrie 2019.

La sfârșitul anului 2019 beneficiau de ajutor de șomaj în Elveția un număr de 549 șomeri bulgari și 638 șomeri români.

Sursa: 20 Minuten cu sprijinul consilierilor economici din rețeaua externă a MEEMA

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare