Numărul refugiaţilor proveniţi din Ucraina care au ajuns în Europa a depășit 7 milioane

Numărul refugiaţilor proveniţi din Ucraina care au ajuns în alte ţări din Europa ca urmare a invaziei ruse, declanşată în urmă cu mai bine de jumătate de an, a depăşit miercuri şapte milioane, potrivit statisticilor actualizate zilnic de Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), transmite EFE.

Dintre aceştia, 2,4 milioane se află în Rusia şi 1,3 milioane în Polonia, în timp ce alte comunităţi importante de refugiaţi au ajuns în ţări vecine Ucrainei, precum Republica Moldova (90.500 de refugiaţi), Slovacia (90.600 de refugiaţi) sau România (86.000 de refugiaţi). În restul Europei, ţările care găzduiesc un număr mare de refugiaţi din Ucraina sunt Germania (670.000 de refugiaţi), Republica Cehă (423.000 de refugiaţi), Italia (151.000 de refugiaţi) şi Spania (139.000 de refugiaţi).

De la începerea invaziei ruse, la 24 februarie, UNHCR a consemnat 11,9 milioane de ieşiri din Ucraina, dar şi 5,3 milioane călătorii de întoarcere a cetăţenilor ucraineni în ţara lor.

În prezent, exodul ucrainean depăşeşte alte afluxuri de acest fel. Spre exemplu, 6,8 milioane de venezueleni şi-au părăsit ţara începând din 2014 din cauza crizei politice şi economice, iar 6,7 milioane de sirieni au fugit din calea războiului civil după mai bine de un deceniu de violenţe.

Celor şapte milioane de refugiaţi li se adaugă alte 6,9 de milioane de persoane strămutate în interiorul graniţelor Ucrainei din cauza conflictului, potrivit statisticilor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare