O asociație deschide un Centru de suport oncologic la Timişoara

Asociaţia Sus Inima, al cărei scop este de a oferi sprijin persoanelor afectate de cancer, atât a celor diagnosticate, cât şi a familiilor şi îngrijitorilor lor, deschide vineri un Centru de suport oncologic în Timişoara.

Centrul este situat în proximitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara şi va fi deschis de luni până vineri, între orele 8:00 şi 14:00.

Centrul de suport oncologic este un loc în care persoanele afectate de cancer pot lua contact cu specialişti în vederea: gestionării efectelor secundare, combaterea depresiei şi a stresului cauzate de un diagnostic oncologic, asistenţă în completarea dosarelor, planuri de nutriţie, găsirea de soluţii individuale, cursivitatea paşilor de urmat în urma diagnosticării.

„Scopul SIO este de a ajuta oamenii să recâştige controlul atunci când cancerul le dă viaţa peste cap, cu ajutorul specialiştilor noştri, prin timpul şi grija noastră, pentru fiecare persoană care ne trece pragul.” – Carmen Chindris, director SIO.

Personalul centrului va consta în:

– 1 navigator de pacient oncologic
– 1 psihoterapeut pentru şedinţe de terapie 1 la 1
– 1 asistent social
– 1 psiholog clinician
– 1 medic nutriţionist pentru planuri de nutriţie sau informaţii legate de nutriţie în cancer
– 1 terapeut pentru grupurile săptămânale de terapie prin artă
– 1 psihoterapeut pentru grupurile de sprijin
– 1 medic oncolog care oferă informaţii şi second opinion

Persoanele afectate de cancer pot veni oricând, fără programare, pentru a cere informaţii, pentru a sta de vorbă cu navigatorul sau pentru a socializa şi a petrece timp în zona de relaxare.

În fiecare zi va exista şi program structurat, constând în: grupuri de sprijin pentru pacienţi, grupuri de sprijin pentru aparţinători, grup de terapie prin artă, terapie psihologică individuală şi asistentă socială.

Toate serviciile puse la dispoziţie sunt gratuite atât pentru persoanele cu diagnostic oncologic cât şi pentru membrii familiilor lor.

Programările la unul dintre specialiştii Centrului de suport oncologic Sus Inima se pot face la numărul de telefon +40 (758) 801 751- Violeta Rusu.

Asociaţia Sus Inima este o organizaţie de caritate nonguvernamentală, înfiinţată în Sibiu, cu scopul sprijinirii persoanelor afectate de cancer, atât a celor diagnosticate, cât şi a familiilor şi îngrijitorilor lor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare