O elevă de 16 ani din Bihor și-a înjunghiat un profesor cu un cuțit de tăiat porcul

Un caz incredibil la Bihor, unde o elevă de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea şi-a înjunghiat un pedagog cu un cuțit de tăiat porcul.

Potrivit Bihon.ro, este vorba de un pedagog de la internatul de noapte al liceului, iar agresoarea are doar 16 ani şi nu sunt clare motivele atacului.

Incidentul a avut loc luni dimineaţă, în jurul orei 9, în biroul directorului adjunct al liceului, unde eleva fusese chemată împreună cu mama sa, pentru că avea „probleme de comportament”.

Eleva fusese chemată la şcoală cu părinţii, pentru că a fost surprinsă de supraveghetor cu un băiat, noaptea trecută, în internat.

La întâlnire a fost invitat şi pedagogul de noapte, iar în timpul discuţiei, fata a scos un cuţit pe care l-a ţinut ascuns în palmă când a intrat în birou, şi l-a înjunghiat pe bărbat în zona toracelui, în partea dorsală, de faţă cu directoarea şi mama ei.

Profesorul de 41 de ani a fost transportat la spital, după lovitura aplicată cu cuţitul în spate.

Bărbatul înjunghiat a fost supus unei intervenţii chirurgicale. „Pacientul era conştient şi cooperant la momentul în care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe”, a declarat şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, citat de Agerpres.

„Ce vă pot spune este că o elevă de clasa a X-a ar fi înjunghiat azi dimineaţă un pedagog de noapte. Am fost acolo, nu am avut cu cine vorbi, este şi era o anchetă de desfăşurare, cu reprezentanţi de la instituţiile statului, de la Procuratură, de la Poliţie şi am vorbit foarte puţin cu doamna directoare.
Ea mi-a spus că este o elevă foarte bună la învăţătură, care a avut anul trecut cea mai mare medie din clasă, implicit bursieră, care nu a avut probleme de comportament, nu a lipsit mult de la şcoală, un copil normal„, a declarat inspectorul şcolar general al judeţului Bihor, Horea Abrudan.

Directorul colegiului, Alina Coste, mai are şi alte detalii:

„A fost găsită în cameră cu un băiat, noaptea la stingere, iar pedagogul i-a atras atenţia că nu este normal şi firesc. Şi de acolo a pornit totul. Nu era de dată afară din internat, ci pur şi simplu doar de atras atenţia asupra unui fapt. Şi astfel a reacţionat copilul”.

Un echipaj de la Serviciul Omoruri Bihor și un altul de la Medicină Legală fac cercetări la liceu pentru a vedea exact ce s-a întâmplat. Fata se află în custodia poliţiştilor.

Aceştia au deschis dosar penal pentru tentativă de omor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare