O femeie a născut pe caldarâmul din fața spitalului Urziceni; nu a fost lăsată în interiorul unității medicale; Anca Alexandrescu: România 2023! Ministrul sănătăţii: Rafila! Marş, mă!

O tânără de 24 de ani a născut luni pe trotuarul din fața Spitalului din Urziceni din județul Ialomița. Imagini cu femeia care a dat naștere unei fetițe sănătoase au apărut pe rețelele de socializare. O anchetă a fost declanșată la unitatea medicală, scrie Libertatea, potrivit hotnews.ro.

Un ambulanțier care a sosit la fața locul povestește că femeia nu a fost primită la camera de gardă, deși travaliul se declanșase cu 15 minute înainte, iar personalul a sunat la 112 pentru a cere o ambulanță pentru a o transporta la o altă unitate medicală.

Cazul a fost semnalat de un ambulanțier, Marian Iordache, prezent la fața locului, care a criticat și reacția spitalului.

Și alți utilizatori de Facebook au publicat imagiini video din momentul în care tânăra era întinsă pe caldarâm, în curtea spitalului, fiind ajutată de un echipaj al Ambulanței. Clipul a fost distribuit de peste 2.700 de oameni în doar trei ore.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare