O femeie moartă la Arad în timpul pandemiei a fost deshumată după trei ani. Medicii au scris că avea Covid, dar familia nu a crezut și a depus plângere penală

Premieră în România. Au fost deshumate rămășițele pământești ale unei femei care murise în spital, în Arad, în primul an de pandemie. Medicii au scris că avea Covid, dar familia nu crede și a depus plângere penală împotriva spitalului și a cerut deshumarea. Rudele susțin că i s-ar fi administrat și un tratament agresiv care i-ar fi adus moartea. Vă avertizăm: urmează imagini și informații cu puternic impact emoțional!

Acum 3 ani, Ileana Sârbu, în vastă de 75 de ani, a ajuns la Spitalul Județean din Arad cu dispnee de repaus, un diagnostic ușor. Nu a mai ieșit în viață de acolo. În decembrie a murit, iar în pe documentele medicale scria că era infectată cu coronavirus. Expertiza IML de la acea vreme nu a putut stabili dacă aceasta a fost cauza reală a decesului.

Adriana Beldiman, fiică: Expertul meu a studiat, nimic nu releva că s-a internat cu această boală, leucocitele normale, analizele, nu avea febră, nu avea simprtomele.

Femeia a fost predată familiei și înmormântată într-un sac sigilat, conform protocoalelor din primul an de pandemie.

Familia a depus plângere penală împotriva medicilor din Spitalul Județean Arad în martie 2021. Abia acum procurorul care a preluat cazul a decis deshumarea pentru prelevarea de noi probe.

Adriana Beldiman, fiică: Dacă a luat Covid l-a luat ulterior din spital, în niciun caz la internare. Testul făcut în 8 decembrie e fals, nu apare în sistemul informatic al spitalului. Așa a fost să fie, după 3 ani de zile sperăm că se va face lumină.

În cimitir au fost prezenţi familia, procurorul de caz, poliţişti şi reprezentanţi ai Institutului de Medicină Legală Timişoara.

Până acum, conducerea spitalului nu a făcut declarații în acest caz.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au declarat că deshumarea a avut loc pentru cercetări într-un dosar de ucidere din culpă şi fals material în înscrisuri oficiale. Procurorii au refuzat să ofere alte informaţii în acest stadiu al anchetei.

După procedura de exhumare şi prelevarea de probe biologice, familia a făcut o altă slujbă de înmormântare.

Sursa: Știrile TVR

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare