Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

O linie electrică planificată între Republica Moldova şi România va purta numele lui Trump

O linie electrică de înaltă tensiune planificată, care va conecta România şi Republica Moldova, va purta numele „Trump Liberty Line” („Linia Libertăţii Trump”), a anunţat luni Ambasada SUA la Chişinău, aceasta fiind cea mai recentă iniţiativă de infrastructură care primeşte numele preşedintelui american Donald Trump, comentează marţi Reuters, scrie Agrpres.

Într-o postare pe platforma X, ambasada a precizat că proiectul, „susţinut printr-o investiţie de 130 de milioane de dolari din partea guvernului SUA”, va consolida securitatea şi independenţa energetică a Republicii Moldova.

„Guvernul Republicii Moldova susţine iniţiativele care aduc beneficii cetăţenilor Republicii Moldova, în special pe cele care asigură securitatea şi infrastructura energetică a ţării”, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al guvernului de la Chişinău, Dumitru Ciorici.

Oficialii români nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta situaţia, precizează Reuters.

Republica Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa şi candidată la aderarea la Uniunea Europeană, îşi importă cea mai mare parte a energiei electrice prin intermediul conexiunilor existente cu România şi Ucraina. Atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au perturbat aceste livrări în trecut.

Numele lui Trump a fost asociat cu un număr tot mai mare de proiecte din întreaga lume, inclusiv un coridor de transport propus prin Armenia şi o bază militară planificată în Polonia, pe măsură ce guvernele încearcă să intre în graţiile preşedintelui american, mai scrie agenţia britanică de presă.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare