Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut pe serie brută cu 7,3% în primele opt luni ale anului 2019 comparativ cu perioada similară din 2018.
- Tot pe creştere fiind şi volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei care a avansat cu 13,4%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică citate de agerpres.ro
Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2019, comparativ cu intervalul 1 ianuarie – 31 august 2018, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a crescut cu 7,3%, creştere susţinută de: comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+37,8%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+8,0%), comerţul cu autovehicule (+6,9%) şi activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+5,4%).
În perioada 1 ianuarie – 31 august 2019, comparativ cu intervalul similar din 2018, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 7,1%.
Sursa: INS, agerpres.ro