O nouă ordonanță militară: Suceava și alte localități, în carantină

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, luni seară, că a emis o nouă ordonanță militară, cea de-a șasea, prin care instituie carantina în municipiul Suceava și în zonele limitrofe, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus, 593 doar în acest județ.

Ordonanța militară instituie pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

În zona carantinată  este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru: transportul de marfă, indiferent de natura acestuia și intrarea persoanelor care lucrează în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, precum și operatorii economici din domeniul transportului feroviar de persoane, nu vor comercializa bilete/abonamente sau alte titluri de călătorie pentru transportul călătorilor în zona carantinată decât dacă sunt respectate dispozițiile de mai sus.

Este interzisă deplasarea între localitățile din zonă a persoanelor ce aparțin altor categorii socio-profesionale.

Aplicarea măsurilor de verificare, control și acces în/dinspre zona carantinată se realizează de către personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne în colaborare cu cele ale Ministerului Apărării Naționale.

Accesul pe aeroportul internațional „Ștefan cel Mare” Suceava este permis doar pentru zboruri efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

Este strict interzis accesul între localități prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulație publice de pe drumurile europene, naționale, județene și comunale.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare