O nouă rachetă a căzut în această după-amiază pe teritoriul Republicii Moldova

În această după-amiază, o nouă rachetă s-a prăbușit pe teritoriul Republicii Moldova. De această dată, „cadoul” a aterizat în apropierea orașului Briceni, informează Mediafax, scrie r3media.ro.

Aceasta a fost descoperită într-o livadă aflată în apropierea orașului Briceni. Racheta a fost descoperită de o patrulă aparținând Poliției de Frontieră care a fost alertată în contextul intensificării, în cursul zilei de astăzi, a bombardamentelor rusești asupra Ucrainei.

În conformitate cu planul de acțiune al MAI din Basarabia, Poliția de Frontieră a intensificat patrulele și gradul de atenție în zona comisariatelor Briceni și Ocnița. În acest moment, sunt așteptate în teren serviciile specializate ale MAI din Basarabia, Bombteh și IGSU.

În momentul de față, proveniența obiectului exploziv este incertă, presupunerea fiind că racheta este de tip 5V55, aparținând forțelor armate ale Ucrainei, însă se aşteaptă în acest sens o analiză a autorităților de specialitate basarabene. Amintim faptul că astfel de incidente neplăcute au mai existat în trecut, respectiv în dățile de 10 octombrie și 31 octombrie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare