Vineri, începând cu ora 11.00, la sediul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „AVRAM IANCU” Oradea, a avut loc festivitatea de absolvire a şcolii, avansare la primul grad profesional şi depunerii jurământului de credinţă de către „Promoţia de agenţi de poliţie de frontieră – 28 octombrie 2022”.
Festivitatea s-a desfăşurat la sediul instituţiei de învăţământ, iar la aceasta au participat reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, în persoana domnului subsecretar de stat, domnul Petru Bledea, ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, reprezentat de domnul chestor principal de poliţie Liviu Bute, adjunct al inspectorului general al PFR, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, şefi şi comandanţi ai structurilor de ordine publică din municipiul Oradea.
A fost o zi cu o încărcătură emoţională aparte, o zi în care tinerii absolvenţi au intrat în frumoasă familie a poliţiştilor de frontieră, dar şi ziua în care, în faţa drapelului naţional, au jurat credinţă României. În aceste momente înălţătoare când emoţia se simte în aer, le-au stat alături având cel puţin aceleaşi emoţii, familia, rudele şi prietenii acestora.
Festivitatea de absolvire a fost condusă de către directorul şcolii, comisar-sef de poliţie Ionel Hotnoga, care le-a urât tinerilor absolvenţi „mult succes la începutul frumoasei cariere de străjer al legalităţii, ordinii şi liniştii publice la frontierele ţării”.
În cadrul festivităţii, cu ocazia depunerii Jurământului de Credinţă, domnul subsecretar de stat Petru Bledea a transmis tinerilor poliţişti de frontieră, mesajul ministrului afacerilor interne, domnul Lucian Bode:
„Sunteţi parte a unei generaţii de la care avem mari aşteptări, o generaţie care aşteptam să aducă un suflu nou în sistem, o generaţie care să continue procesul de modernizare în Poliţia de Frontieră, o structură etalon a Ministerului Afacerilor Interne.”
De asemenea, adjunctul inspectorului general al Poliţiei de Frontieră a transmis tinerilor absolvenţi mesajul conducerii Poliţiei de Frontieră Române:
„Dragi tineri, vă aflaţi la începutul unui drum deosebit de ofertant în provocări, care vă vor testa zilnic nivelul de cunoştinţe profesionale deţinut, abilităţile personale necesare în îndeplinirea misiunilor încredinţate şi capacitatea de reacţie în situaţii care mai de care mai diverse.
În cariera dumneavoastră, vă recomand să primeze atenţia îndreptată către cetăţean şi nevoile lui, astfel încât preocupare majoră, să vă fie, în permanenţă, punerea în slujba semenilor noştri, prin toate mijloacele pe care le aveţi la dispoziţie”.
Se încheie aşadar, pregătirea unei noi serii de elevi care au absolvit această instituţie de învăţământ de prestigiu cu vocaţie şi recunoaştere europeană în domeniul formării agenţilor de poliţie de frontieră.
Este o zi importantă atât pentru instituţia noastră, cât şi pentru Poliţia de Frontieră, o nouă promoţie de absolvenţi este pregătită să-şi asume responsabilităţile specifice în structurile Poliţiei de Frontieră Române, ale Inspectoratului General pentru Imigrări şi ale Direcţiei Generale de Paşapoarte.
Aceasta este cea de-a 33-a promoţie de elevi pe care a pregătit-o şcoala orădeană şi este formată din 219 elevi, 21 de fete şi 198 de băieţi, iar durata de şcolarizare a fost de un an.
La finalizarea şi centralizarea rezultatelor examenului de absolvire, media generală a promoţiei octombrie 2022 a fost de 8,60. Pentru recompensarea eforturilor în cadrul festivităţii au fost acordate diplome de merit primilor cinci absolvenţi cu rezultate meritorii obţinute la examenul de absolvire, şeful de promoţie fiind recompensat şi cu înscrierea numelui pe placa de onoare a instituţiei.