O nouă tranșă de vaccin de la compania Moderna sosește în țară

O nouă tranșă de vaccin de la compania Moderna sosește în România, iar cantitatea livrată constă în 355.200 doze de vaccin. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse mâine în București pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Compania Națională „Unifarm” SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Depozitul Companiei Naționale „Unifarm” SA este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.

Până în prezent, 2.827.200 de doze Moderna au fost recepționate, iar 803.157 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare